ERA. Orice întoarcere la ce-ți este propriu presupune o întâlnire cu care nu am chef să mă confrunt. Și totuși, îmi dau seama că mă vreau înapoi, sub formele prin care alegeam să fiu, adunată în cuvinte, adunată în gânduri împărtășite vreuneia dintre urechile sufletești care încă mă mai ascultă, sau pur și simplu adunată sub forma sunetelor a căror muzică îmi strangula până la ultima suflare emoțiile sub care mă defineam, ascultând. Adunată și atât, mă simțeam la curent cu mine, aranjată spiritual pentru a mă prezenta societății, cu un suflet curat, pus la punct, de parcă societatea m-ar fi vrut cu unul imaculat, în sensul în care îmi port hainele. Gata. Ușa nu se deschide decât dacă ai ce să spui, dacă împiedici oameni cu cuvintele, cum spunea bătrânul Noica, și totul se învârte în jurul imaginii, blestemata de ea. Ce mă fac fără imagine, fără jocul acela al aroganței, al adevărului propagat peste ceilalți? Eu, arătătorul. Obișnuiam să cred că arăt cu degetul un univers egocentric ce-și împlinește forma geometrică prin confirmările distinsei societăți.

ESTE. Am crescut. Până la urmă, societatea sunteți voi. Nimic idilic, nimic absolut. Un pic uman. Un pic failibil. Acum, mediul social ești tu, iar oglinda are ramă nouă, măsura, știu sigur, e a mea. Tot timpul dinainte, am purtat doar rame mari, serioase, impunătoare, credeam că asta se cere, voiam să fiu în acord cu piața, nedându-mi seama că măsurile prea mari deformează. Ce-a fost mai bun am păstrat în colțurile ramei noi; nouă și strâmtă. Ca să nu mai încapă nimic în afară de noi. Toate golurile, toate ploile, toate diminețile. Oglinda clară, oglinda aburită, oglinda regăsită. Eu și tu. Împreună. Noi. Refrenul e simplu, mi-aș dori să-l pot cânta mereu.

Și totuși, failibilul țipă. Orice întoarcere la ce-ți este propriu presupune o întâlnire. La mine a avut loc aici. (văd cum chenarul din dreapta clipocește: PUBLICĂ! ) Să mă vând din nou? Să dau click pe infatuarea umană și să mă impun vouă ca și cuvânt? Dacă unda ordonată a simțurilor cere acest spațiu pentru a fi emisă, atunci aleg acest spațiu al ordinii mele.

Altceva nu mai contează. Contează doar ecuația regăsirii; a fi conștient de sine.

Față în față cu ele, fețele.